Momente încărcate de emoţie la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, unde absolvenţii din promoţia 1997 de maiştri militari auto s-au revăzut după 20 de ani de la terminarea şcolii.
La această întâlnire au fost prezenţi şi membrii familiei. După ce au vizitat şcoala au intrat în clasa unde în prezent învaţă maiştri militari şi a fost strigat catalogul, iar fiecare dintre absolvenţi au împărtăşit o amintire din vremea în care erau elevi.
Şeful de promoţie, mr. Vrăbioiu Bogdan, în prezent făcând parte din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova, a trăit emoţie, nostalgie dar totodată şi satisfacţia unor merite recunoscute, revăzându-se pe placa de onoare a şcolii şi ne-a mărturisit că „pe parcursul celor trei ani de studiu a fost şi frumos şi greu. Pe aceea vreme şcoala nu arăta aşa, atât baza materială cât şi cea logistică nu erau aşa bine puse la punct, au fost nişte ani care ne-au marcat frumos şi pozitiv sufleteşte.”