La Școala Centrală și Școala Câmpineanu din municipiul Câmpina au avut loc, miercuri, atelierele de lucru Muzica+, organizate în cadrul proiectului CâmpinArtelor. Aceste ateliere au fost conduse de pianista Diana Ionescu. Au fost prezenți și Alexandra Barbosa de la Colegiul de Muzică “George Enescu” din București și Roland Molnar de la Universitatea Națională de Muzică care au cântat la oboi și fagot.
”Atelierele de lucru Muzica+ nu sunt niște simple audiții. Vrem ca prin aceste ateliere să aducem muzica de calitate în școli, să aducem instrumentele muzicale în fața copiilor, să le stârnim curiozitatea, să-i provocăm, să le arătăm ce înseamnă un instrument și ce poți face cu el, să le vorbim despre muzică pe înțelesul lor. Diana Ionescu are aici un rol important și îi mulțumesc pentru că este parte a proiectului nostru CâmpinArtelor! Așa cum le mulțumesc și celor doi copii de la București care ne-au încântat astăzi! Ducem muzica în toate școlile din Câmpina”, a transmis primarul municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu.