„Plecatul de acasă nu e o soluție!” - evaluare finală de proiect

28 Jul 2024 18:57
În perioada 22 mai 2023 - 17 iunie 2024, la nivel național, Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu Asociația Telefonul Copilului, a derulat proiectul de prevenire a disparițiilor de copii și a plecărilor voluntare „Plecatul de acasă nu e o soluție!”. Acesta a avut drept scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate plecărilor voluntare din familie și centrele de protecție.

Proiectul a avut loc în contextul în care disparițiile de minori reprezintă un fenomen complex, care generează o emoție puternică în rândul comunității, atenția fiind concentrată în jurul ipostazelor victimale în care se pot regăsi minorii.

Prevenirea victimizării acestora și a delincvenței juvenile constituie o prioritate națională a Poliției Române, în domeniul prevenirii criminalității.

Astfel, demersurile întreprinse au fost orientate către informarea tinerilor, prin diverse modalități, adaptate caracteristicilor unor astfel de beneficiari, pentru reducerea riscului de victimizare sau de adoptare a unor comportamente antisociale.

Conceptul proiectului s-a concentrat pe importanța conștientizării riscurilor plecării de acasă/din instituții de ocrotire a copiilor, precum și a responsabilizării părinților/tutorilor legali asupra obligației de a ocroti minorii, sub toate aspectele.

Pe parcursul proiectului, polițiștii din cadrul structurilor de analiză şi prevenire a criminalității au susținut 2.176 de sesiuni de informare, ce au avut ca beneficiari 75.129 de elevi și 22.343 de părinți și cadre didactice.

Activitățile au avut loc în școli, la direcțiile generale de asistență socială și protecție a copilului, centrele de zi de recuperare a copilului cu dizabilități, biblioteci, grădinițe, tabere școlare, precum și în mediul online.

Discuțiile au vizat îndeosebi conștientizarea adulților asupra responsabilității pe care trebuie să o manifeste, ei fiind cei care contribuie definitoriu la educația și siguranța copiilor prin comunicare, deschidere și supraveghere permanentă, dar și informarea tinerilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când iau decizia să plece de acasă sau din centrele de protecție.

În cadrul întâlnirilor, au fost diseminate aspecte de interes privind conștientizarea riscurilor plecării de acasă sau din instituții de ocrotire, promovarea serviciilor de consiliere oferite de Asociația Telefonul Copilului și recomandări de alternative sănătoase pentru plecatul de acasă sau din instituțiile de ocrotire.

Dacă ai probleme în familie, puteți spune acest lucru unui polițist, profesorilor, sau unei rude apropiate în care aveți încredere. Există o întreagă rețea de suport care te poate sprijini atunci când te confrunți cu o problemă și nu reușești să o rezolvi singur!

Discută despre problema ta, pentru că fuga de acasă nu este o soluție!

În cazul în care copilul dumneavoastră a dispărut, recomandarea este să anunțați în cel mai scurt timp Poliția! Sesizarea dispariției unui copil se poate face prin apel la numărul de urgență 112, prin sesizare directă la sediul unității de poliție sau prin sesizarea verbală a unei patrule din teren.

Verificați la rude și prietenii apropiați dacă copilul se află la aceștia.

Păstrați-vă calmul! Chiar dacă vă aflați într-o stare de emoție puternică, este foarte important să vă stăpâniți, pentru a oferi polițiștilor toate detaliile ce îi pot ajuta să vă găsească copilul în cel mai scurt timp. Este important să puteți oferi polițiștilor semnalmentele și semnele particulare ale copilului dispărut, câteva fotografii recente ale copilului, descrierea obiectelor de vestimentație cu care era îmbrăcat la momentul dispariției, precum și a obiectelor pe care le avea asupra sa și date despre împrejurările în care a dispărut.

Împărtășiți orice informație, care vi se pare de interes, cu polițiștii.

Dacă puteți, furnizați date despre profilul psihic şi moral al minorului dispărut, starea de sănătate a acestuia, o listă cuprinzând persoanele din anturajul său, locuri pe care obişnuia să le frecventeze și datele de contact ale adulţilor apropiaţi.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677