Spectacolele Teatrului „Toma Caragiu” în perioada 11 - 17 martie 2024

11 Mar 2024 18:18
Săptămâna aceasta vă invităm să urmăriți o nouă comedie care va îmbogăți repertoriul secției Dramă a Teatrului „Toma Caragiu”, să vă bucurați de o seară romantică sau să priviți societatea contemporană prin filtrul sufletesc al unui scriitor debusolat, aflat la început de drum. Cei mici vor avea parte de o nouă aventură inspirată de una dintre celebrele povești scrise de Oscar Wilde.
O IDEE GENIALĂ – vineri, 15 martie, și sâmbătă, 16 martie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu” – Premieră
Arnaud și Marion formează un cuplu care este în căutarea unui nou apartament, ce îi conduce către Cedric, un agent imobiliar cu un zâmbet fermecător, în spatele căruia se ascunde o bănuială ce macină sufletul lui Arnaud: Marion pare a fi captivată de șarmul agentului. Din dorința de a-și testa iubita și de a-l discredita pe rivalul său, Arnaud pune la cale un plan năstrușnic. O întâmplare fericită îl face să îl observe în metrou pe Thomas, un om care pare a fi copia fidelă a lui Cedric. Propunerea lui Arnaud este irezistibilă: Thomas va juca rolul agentului imobiliar, compromițând imaginea lui Cedric în fața lui Marion. Planul pare perfect, dar destinul are un alt scenariu pregătit. Cedric și Thomas se întâlnesc din greșeală în apartamentul lui Arnaud, unde își face apariția și Jules, fratele geamăn al lui Thomas. Trei bărbați cu chipuri identice, dar cu personalități distincte, dau naștere unei serii de situații comice și extrem de imprevizibile.
SUFLET PERECHE – duminică, 17 martie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
O călătorie muzicală emoționantă, pe parcursul căreia Nico, alături de colegii ei, Daniela Răduică, Romeo Zaharia, George Capanu și Mădălina Cernat, acompaniați de Orchestra și Baletul Majestic, vă va purta printr-un univers sonor aparte, într-un spectacol ce va reuni melodii reprezentative din repertoriul artistei, dar și acorduri ale unor cântece românești binecunoscute. O simfonie de emoții, de la bucurie și dragoste, la nostalgie și speranță, într-o seară ce va încânta publicul de toate vârstele.
ACASĂ LA TATA – duminică, 17 martie, ora 19.00, sala „Liviu Ciulei” a Teatrului Bulandra – Premiera oficială
Spectacolul explorează complexitatea naturii umane și a relațiilor interpersonale. Pe scenă, se conturează o poveste despre conflicte dintre generații, pigmentate cu orgolii, invidie, gelozie, nevoia de a impresiona și frica de responsabilitate.
Robert, un tânăr scriitor aflat în mijlocul unei crize existențiale, se confruntă cu neîmpliniri și dezamăgiri. Căutând o evadare din tumultul interior, el decide să se reîntoarcă în satul natal, la câțiva ani după moartea mamei sale, această revenire declanșand o evaluare a relațiilor sale. Robert se confruntă cu tatăl său, un om autoritar și distant, cu care nu a avut niciodată o relație apropiată, se reîntâlnește cu prietenul din copilărie, Petrică, și cu Paula, prima sa iubire.

FANTOMA DIN CANTERVILLE – duminică, 17 martie, orele 10:30 și 12:00, sala Teatrului de Animație Imaginario
„Fantoma din Canterville” este o poveste plină de suspans și, în egală
măsură, de umor, în care personajul principal, fantoma lui Sir Simon, își propune să-i sperie pe noii locatari ai conacului său, relaxata familie americană Otis, care, în ciuda eforturilor lui, este de neclintit, negociindu-și mai degrabă liniștea cotidiană. Copiii mai mici îl tachinează și îl provoacă, spre disperarea sa, iar singura care simte compasiune pentru fantomă este Virginia, fata cea mare, care îl vede ca pe o ființă chinuită, reușind, prin inocența și bunătatea sa, să aducă pace sufletului chinuit al lui Sir Simon.
Biletele se găsesc la Agenția de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, telefon 0244.522.774 sau online, accesând secțiunea Program spectacole de pe site-ul www.teatruploiesti.ro.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677