29 iunie - Ziua personalului din sistemul administrației penitenciare

28 Jun 2024 07:24
Comunicat de presă

Dreptatea este principiul moral și juridic care cere ca fiecare să primească ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile, adesea dezbaterea generală despre înfăptuirea dreptății cade în sarcina polițiștilor de penitenciare.
În fiecare an, cu ocazia zilei de 29 iunie creștinii sărbătoresc Sfinții Apostoli Petru și Pavel, declarați în urma unor protocoale încheiate între Patriarhia Română și Ministerul Justiției ocrotitorii penitenciarelor din România. Totodată, prin Legea 293 din 28 iunie 2004, ziua de 29 iunie este proclamată zi a personalului din sistemul administrației penitenciare.
Pentru că această meserie presupune desfășurarea activității în spatii închise, ferite de ochii lumii , oamenii nu cunosc eforturile pe care polițiștii de penitenciare le depun zilnic, toate provocările de care au parte, pe care le întâmpină cu înțelepciune și curaj. Curaj care reprezintă abilitatea de a se confrunta cu frica, pericolul, incertitudinea sau intimidarea. Agenții si ofițerii poliției penitenciare sunt martorii unor povești de viață marcante, aceștia trebuie să își mențină fermă atitudinea față de persoanele private de libertate, să nu judece faptele indiferent de gravitatea lor. În același timp să manifeste exigenţă, hotărâre, spirit de iniţiativă şi capacitate de analiză în îndeplinirea sarcinilor încredinţate, să participe la procesul de recuperare socială a persoanelor condamnate, să aibă în toate împrejurările o conduită conformă și să fie un bun exemplu atât pentru colegi cât și pentru persoanele custodiate în penitenciar.
La mulți ani tuturor polițiștilor de penitenciare!
La mulți ani polițiștilor de penitenciare din cadrul Penitenciarului Ploiești!
Să vă bucurați zilnic de toate realizările voastre și să vă îndreptați cu încredere spre noi orizonturi. Aveți toate motivele să fiți mândrii de drumul parcurs și să priviți cu optimism spre viitor. Felicitări pentru toate eforturile depuse, cinste acestei meserii care de multe ori este neapreciată la adevărata valoare!

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677