Polițiștii prahoveni continuă să-i prindă pe cei care vând ilegal articole pirotehnice pentru noaptea dintre ani.
Astfel, în după amiaza zilei de ieri, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Prahova au identificat o societate comercială în municipiul Ploiești, al cărei administrator ar fi depozitat și comercializat, articole pirotehnice, fără a fi autorizat în acest sens.
Conform Poliției Prahova, în urma controlului efectuat la punctul de lucru al societății a fost indentificată cantitatea de aproximativ 4.000 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F2 și F4.
Societatea în cauză fiind autorizată să depoziteze doar articole pirotehnice din categoria F1 și P1.
Valoarea articolelor fiind de aproximativ 145.000 de lei.
Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea a fost indisponibilizată și o autoutilitară, proprietatea societății, întrucât aceasta a fost folosită la activitatea infracțională.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni efectuate cu articole pirotehnice fără drept.