A început simularea examenului de evaluarea națională

05 Feb 2024 12:21
A început simularea examenului de evaluarea națională
În perioada 05 - 07 februarie 2024, elevii claselor a VIII-a vor susține probele scrise în cadrul simulării examenului de Evaluare Națională, după următorul calendar:
- simulare proba scrisă la Limba şi literatura română – 05 februarie 2024;
- simulare proba scrisă la Matematică – 06 februarie 2024.
Probele încep la ora 09:00, iar accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Elevii vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, la nivelul centrului de examen.
Pe parcursul simulării se vor respecta procedurile specifice examenului.
Timpul alocat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, începând din momentul în care s-a încheiat completarea casetei de identificare din broșura cu subiecte. Toate sălile de clasă în care se vor susține probele scrise din cadrul simulării Evaluării Naționale sunt dotate cu sisteme de supraveghere video și audio.
La simularea Evaluării Naționale subiectele sunt redactate sub forma unei broșuri care se tipărește față-verso, așa cum este transmisă de către Ministerul Educației - CNPEE (Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație).
La finalul fiecărei probe de examen, lucrările elevilor vor fi scanate și încărcate pe platforma națională destinată evaluării digitalizate a lucrărilor scrise, urmând ca acestea să fie evaluate, aleatoriu, de către profesori evaluatori, din alte județe, decât cel de proveniență a lucrărilor.
Conform precizărilor Ministerului Educației, în conformitate cu prevederile Procedurii nr. 24.107/08.01.2024 privind organizarea și desfășurarea simulării probelor din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2023-2024 și a O.M.E. nr. 6.760/7 decembrie 2023 privind organizarea simulării Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2023 – 2024, notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/părintelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.
Rezultatele obținute vor fi comunicate pe data de 23 februarie 2024 și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenelor din vara acestui an.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677