A sărbătorit mai devreme?! O femeie, prinsă băută la volan

27 Feb 2023 19:12
A sărbătorit mai devreme?! O femeie, prinsă băută la volan
Noaptea trecută, în jurul orei 00.45, polițiștii Serviciului Rutier, au fost sesizați prin apel 112, despre faptul că pe raza comunei Potigrafu circulă un autoturism, condus de o femeie care s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice.
Cele sesizate s-au confirmat, se pare. Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției Rurale de Poliție Puchenii Mari, autoturismul în cauză a fost depistat și oprit pe raza comunei Ciolpani, județul Ilfov, la volan fiind identificată o femeie.
Întrucât conducătoarea auto în vârstă de 37 de ani, din municipiul Brașov emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Au fost întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677