Vineri, 8 martie 2019, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, doamnele şi domnişoarele vor putea să viziteze gratuit toate cele 15 muzee şi case memoriale aflate în administrarea Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul de Istorie, Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul de Artă, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”, Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi, Casa Atelier “Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Casa Memorială I. L. Caragiale, Expoziţia "Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri "Ferdinand I" la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România", Peştera Ialomiţei, Muzeul Etnografic "Prof. Dumitru Ulieru" Pietroşiţa.
Astfel, Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” poate fi vizitat conform programului de iarnă, între orele 9.00 – 17.00, programul celorlalte muzee fiind între orele 8.00 – 16.00.