Polițiștii Serviciului Rutier Prahova și cei ai Biroului Rutier Ploiești au participat la o acțiune inedită. Ei au oprit în trafic șoferii care tranzitau municipiul Ploiești. Oamenii legii le-au oferit conducătorilor auto biscuiți și cafea pentru a preîntampina acumularea oboselii la volan.
” Somnolența la volan reprezintă o combinație periculoasă, efectele oboselii fiind comparate cu cele ale conducerii sub influența alcoolului. La fel ca alcoolul, somnolența încetinește timpul de reacție, scade gradul de conștientizare a mediului înconjurător, crescând riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier”, a transmis Poliția Prahova.
Mesajele polițiștilor au venit în contextul sezonului rece, mai ales în această perioadă din an în care valorile de trafic sunt crescute:
Fă pauze, cel puțin o dată la 2 ore, pentru a nu se instala starea de oboseală și pentru a nu produce evenimente negative!
Lasă pe mâine, dacă nu poți conduce azi!
O pauză mică te va energiza și vei putea continua drumul în siguranță!
Viteza poate fi bună, dar graba e rea!
Într-un trafic infernal, să fii calm e ideal!
Pauzele lungi și dese, cheia călătoriei perfecte!
Au fost doar câteva dintre recomandările oferite participanților la trafic, cu speranța că vor conștientiza că implicarea în orice eveniment rutier le va consuma mult mai mult timp decât dacă se vor deplasa cu prudență.