Ieri, 16 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.
Cu ocazia activităților de control, au fost verificate 40 de societăți comerciale cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor pe timpul stării de alertă și 57 de mijloace de transport persoane, de pe raza întregului județ.
În contextul acțiunilor din ultimele 24 de ore, polițiștii prahoveni au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în temeiul Legii nr.55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și o sancțiune contravențională pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.
Valoarea totală a sancțiunilor fiind de 1.500 de lei.
În cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive de informare.
Intervenţiile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Acțiunile s-au desfășurat în municipiul Ploiești, în orașele Azuga, Breaza, Slănic, Mizil, Vălenii de Munte dar și în comunele Ciorani, Drajna și Cocorăștii Colț.
Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție individuală și interdicțiile impuse în această perioadă dificilă pe care o parcurgem.
Scopul polițiștilor nu este acela de a sancționa, ci acela de a aminti cetățenilor necesitatea adoptării unui comportament responsabil.