Acțiunile polițiștilor continuă zilnic în Prahova

12 Aug 2023 11:38
Acțiunile polițiștilor continuă zilnic în Prahova
Reprezentanții Poliției Prahova spun că asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică și reducerea numărului de fapte antisociale care se produc în județul Prahova reprezintă prioritățile polițiștilor prahoveni.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă, zilnic, polițiștii acționează în teren, pe toate liniile de activitatem pentru descurajarea elementelor infracționale și combaterea fenomenelor cu impact stradal.

Ieri, 11 august, acțiunile pentru o minivacanță liniștită au fost intensificate, fiind organizate și desfășurate acțiuni în Municipiile Ploiești și Câmpina, în orașele Boldești- Scăeni și Urlați, dar și pe drumurile naționale din județ.

Astfel, polițiști ai mai multor structuri, împreună cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova au acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, și nu numai, pentru combaterea faptelor antisociale.

Pe linie rutieră, s-a acționat pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză și pentru combaterea conducerii de autovehicule, pe drumurile publice, sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, sens în care au fost controlate 400 de autovehicule, și 180 de testeri cu aparatele etilotest și drugtest efectuate.

Au fost legitimate aproximativ 500 de persoane și au fost verificate 30 de societăți comerciale.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate peste 170 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe dintre acestea la regimul rutier, fiind aplicate, de asemenea, și 25 de sancțiuni conform Legii nr.61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, dar și conform Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Au fost efectuate 8 controale corporale, 4 controale ale bagajelor, fiind efectuate și controale în habitaclul a 25 de autovehicule, fără a fi identificate probleme.

Valoarea totală a sancțiunilor depășește 55.000 de lei.

Totodată, au fost reținute 15 permise de conducere, dintre care amintim 5 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 3 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, fiind reținute și 10 certificate de înmatriculare, pentru diferite nereguli.

Tot ieri, și polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova au organizat și desfășurat o acțiune ce a avut drept scop verificarea agenților economici care desfășoară activități de comerț cu produse alimentare și nealimentare, îndeosebi produse accizabile (țigarete și alcool), precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 8/1996 republicată, privind drepturile de autor și conexe, pe raza comunelor Puchenii Mari și Lipănești.
În cadrul acțiunii, au fost verificate 14 societăți comerciale, au fost legitimate 30 de persoane și au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 27.500 de lei.

Sancțiunile au fost aplicate după cum urmează: una conform O.U.G. nr. 28/2011, privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, 10 conform Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol iar restul, pentru alte nereguli constatate din acest domeniu de activitate.

Exemplu:
Cu ocazia verificărilor efectuate la punctul de lucru din comuna Lipănești, s-a constatat că agentul economic nu fiscalizase, prin intermediul casei de marcat din dotarea unității, suma de de 200 lei, obținută din vânzarea de produse alimentare și nealimentare la data controlului.

În cauză, agentul economic a fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile O.U.G. 28/1999, cu amendă în cuantum de 1.500 de lei, iar suma de bani nefiscalizată a fost confiscată ca și măsură complementară, în baza aceluiași act normativ.

Polițiștii prahoveni continuă acțiunile pentru o minivacanță liniștită!

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677