În comuna Poiana Câmpina urmează să înceapă o lucrare extrem de importantă, ce are ca scop prevenirea inundațiilor, având în vedere că în perioadele cu precipitații abundente în zonă apăreau probleme.
După numeroase demersuri și întocmirea mai multor documentații, Primăria comunei Poiana Câmpina a obținut finanțare de la Ministerul Dezvoltării Regionale, prin Compania Națională de Investiții, pentru un proiect extrem de important - "Realizare sistem de colectare și evacuare ape pluviale vâlcel Tulburea prin amenajarea văi de scurgere și amenajare șanțuri și podețe în comuna Poiana Câmpina‟.
Este o investiție în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, care are ca scop prevenirea inundațiilor într-o zonă extrem de dificilă din comuna Poiana Câmpina.
Primarul comunei Poiana Câmpina, Alin Moldoveanu a declarat: "Noi am făcut numeroase demersuri pentru obținerea finanțării pentru acest proiect, pentru că nu am fi putut realiza o astfel de investiție cu bani de la bugetul local. Sunt 15 milioane de lei, dacă executam lucrările cu bani doar de la bugetul local, ar fi însemnat ca în următorii ani să nu mai facem alte investiții în comună. De aceea este foarte important că am obținut finanțare de la Ministerul Dezvoltării, în cadrul Programului Național de construcții de interes public sau social, subprogramul destinat lucrărilor în primă urgență, fiind vorba despre o zonă afectată grav de inundații în perioadele cu precipitații abundente. Vom avea și noi partea noastră de cofinanțare de la bugetul local, în jur de 1,1 milioane lei, dar cea mai mare parte a finanțării va fi asigurată de la bugetul de stat. Va fi o lucrare complexă, care se va derula prin Compania Națională de Investiții, o lucrare pe care ne dorim de mai multă vreme să o realizăm pentru a nu mai avea probleme cu inundațiile în această zonă, pentru a-i pune în siguranță pe locuitori, dar și pentru a preveni distrugerea domeniului public. Aș vrea ca locuitorii comunei noastre să știe că depunerea unui astfel de proiect necesită un volum mare de muncă, trebuie întocmită o documentație complexă, în permanență se cer noi și noi documente la dosarul depus la minister, în permanență trebuie să fii pregătit pentru a răspunde solicitărilor comisiei tehnice care se ocupă de dosarul respectivei investiții. Eu mă bucur că am reușit să obținem această finanțare, că ni s-a aprobat dosarul, că vom putea realiza această investiție".
Lucrarea care va fi realizată în Poiana Câmpina va presupune realizarea unui sistem de colectarea și evacuare a apelor pluviale, amenajarea unor văi de scurgere pe o lungime de 1.850 metri, betonarea albiei vâlcelului Tulburea pe 1.412 metri și realizarea a 73 de podețe de acces la proprietățile din zonă. Termenul de realizare a investiției este de 10 luni, din care două luni pentru proiectare și opt luni pentru execuție.
Licitația pentru acest proiect a fost recent finalizată de Compania Națională de Investiții, iar Primăria Poiana Câmpina a obținut deja toate avizele necesare și a eliberat autorizația de construire.