Alte trei dosare penale întocmite în Prahova pentru nerespectarea măsurilor de izolare

23 Mar 2020 10:57
Alte trei dosare penale întocmite în Prahova pentru nerespectarea măsurilor de izolare
În perioada 21-22.03.2020, în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au fost înregistrate un număr de trei cauze penale, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor prev. de art. 352 C.pen.
Astfel,
La data de 21.03.2020, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Orașului Urlați s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la aceeași dată, o persoană care avea obligația de a se afla, în izolare, la domiciliu întrucât la data de 17.03.2020 s-a întors din Elveția, nu a respectat măsura impusă pentru prevenirea răspândirii coronavirusului gripal COVID -19 fiind depistată de organele de cercetare penală în timp ce se deplasa pe str. Griviței din orașul Urlați, jud. Prahova, fiind înregistrată cauza penală cu nr. 2334/P/2020 ;
La data de 22.03.2020, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Ploiești " Secția 3 Poliție Rurală Blejoi s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la aceeași dată, pe raza com. Blejoi, jud. Prahova, o persoană care avea obligația de a se afla în izolare, fiind în carantină la o unitatea hotelieră, nu a respectat măsura impusă pentru prevenirea răspândirii coronavirusului gripal COVID -19 și a aruncat pe geamul imobilului o sumă de bani, fiind înregistrată cauza penală cu nr. 2336/P/2020 ;
La data de 22.03.2020, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Ploiești " Secția 1 Poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la aceeași dată, o persoană care avea obligația de a se afla, în izolare, la domiciliu pe raza mun. Ploiești, jud. Prahova, nu a respectat măsura impusă pentru prevenirea răspândirii coronavirusului gripal COVID -19 și s-a deplasat în mun. Roman, jud. Neamț, fiind înregistrată cauza penală cu nr. 2337/P/2020.
Precizăm că activitățile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea derepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție.
sursa comunicat de presa Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sa dat în mana diavolu ferească dumnezeu maiales ca a fost preot
Va rog sa faceți ceva pt ca apa să fie potabila, nu ne otrăviți
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677