Garda de Mediu Prahova a anunțat că a sancționat un operator economic din localitatea Bănești cu amendă în valoare de 50.000 lei pentru neconformitățile constatate în urma unui control inopinat. Controlul efectuat a vizat verificarea modului de respectare a condițiilor impuse în autorizația de mediu pentru domeniul de activitate de colectare, tratare deșeuri periculoase și nepericuloase.
”Urmare verificărilor efectuate în teren, în zona de lucru a operațiunilor de dezmembrare a echipamentelor casate , atât pe sol cât și pe platforma betonată s-au regăsit scurgeri de ulei uzat ca urmare a gestionării necorespunzătoare a acestora”, a precizat Garda de Mediu.
În urma constatărilor au fost stabilite în sarcina operatorului măsuri în vederea remedierii neconformităților constatate, de curățare a zonei identificate cu scurgeri de ulei precum și luarea măsurilor astfel încât desfășurarea activității să se desfășoare fără afectarea factorilor de mediu.