Într-o singură zi de activitate a Comandamentului Munte 2022 – structură special constituită a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), desfășurat în premieră, în sezonul estival, în acest an, aflat sub coordonarea comisarului șef al Regiunii Sud Muntenia, Ion Iordăchescu -, pe 10.08.2022, comisarii din Prahova si Brașov au controlat 6 operatori economici de pe Valea Prahovei, informează reprezentanții instituției într-un comunicat de presă.
Potrivit informării, în urma abaterilor constatate de comisari, operatorii economici au fost sancționați cu 7 amenzi contravenționale, în valoare totală de 70.000 lei și 2 avertismente, luându-se, de asemenea măsurile de
- oprire definitivă de la comercializare și retragere definitivă din circuitul consumului uman a peste 100 kg produse alimentare în valoare totală de aproximativ 4.500 lei
- oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 2 operatori economici.
”Deși realizăm controale periodic, avem Comandament de iarnă, în mod tradițional, acum, la Comandamentul de vară, întâlnim, în continuare, aceleași nereguli, la operatorii economici din regiunea noastră.
Respectul față de turistul de pe Valea Prahovei lasă de dorit, ceea ce ne determină să supraveghem continuu serviciile oferite în această zonă, până când nu vom mai constata abateri de la lege” – Ion Iordăchescu, comisar șef, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia.
Dintre deficiențele constatate comisarii ANPC amintesc:
• utilizarea unor spații frigorifice neigienizate, cu resturi alimentare, scurgeri de lichide de la materii prime,
• folosirea unor congelatoare cu strat gros de gheață,
• utilizarea unor plite de gătit neigienizate și a unor ustensile de bucătărie neconforme, deteriorate
• folosirea la gătit a unor produse alimentare fără elemente de identificare, cu data durabilității depășită
• utilizarea la prepararea produselor alimentare a altor brânzeturi decât cele declarate în lista meniu
• comercializarea unor porții de mâncare gătită care nu erau ținute la masa caldă
• lipsa evidențierii alergenilor în lista meniu
• existența graficelor de schimb al uleiului de prăjire necompletate la zi
• lipsa salteluțelor de protecție, existența unor tăblii de pat cu bucăți de material lipsă, a unor pereți murdari, a unor piese de mobilier cu vopsea exfoliată, a unor cearșafuri de pat cu fire de păr, în camerele de cazare.