Incidentul s-a petrecut zilele trecute. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, pe 13 aprilie, despre faptul că, o angajată a unui centru comercial din municipiu ar fi fost agresată de către un tânăr.
Conform IPJ PH, din discuțiile purtate cu angajata centrului comercial a rezultat faptul că, în timp ce desfășura activități de curățenie în incinta complexului a atras atenția unui grup de tineri cu privire la păstrarea curățeniei, moment în care, unul dintre tineri ar fi lovit-o în zona feței.
În urma verificărilor efectuate, tânărul în cauză a fost identificat ca fiind un minor în vârstă de 15 ani, din municipiul Ploiești.
Față de reprezentantul legal al acestuia a fost luată măsura sancționării contravenționale conform Legii nr.61/1991 R, pentru nesupraveghere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Foto ilustrativ