Aproape 300 de acțiuni, organizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova, în luna octombrie

08 Nov 2024 15:13
Aproape 300 de acțiuni, organizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova, în luna octombrie
Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a desfăşurat, în luna octombrie 2024, 278 acţiuni de control în domeniul de competenţă. În timpul controalelor au fost aplicate sancțiuni contravenționale constând în avertismente sau, în situaţiile în care s-a constatat ca faptele au avut un grad de pericol social concret ridicat, cu amenzi contravenţionale, valoarea totală a amenzilor aplicate în luna octombrie 2024 fiind de 328.000 lei.
În domeniul relaţiilor de muncă, s-au efectuat 170 controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 221.000 lei. Cu ocazia controalelor efectuate, inspectorii de muncă au depistat 3 persoane care prestau muncă nedeclarată şi au sancţionat angajatorii cu amenzi în valoare totală de 60.000 lei.
În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a fost efectuat un număr de 108 controale, aplicându-se 30 amenzi în valoare de 107.000 de lei. Angajatorii au comunicat către ITM Prahova 27 evenimente, în urma cercetărilor urmând să se stabilească caracterul acestora, respectiv dacă sunt accidente de muncă sau accidente în afara muncii. De asemenea, inspectorii de muncă au dispus oprirea din funcţiune a unui echipament de muncă pentru că exista pericol de accidentare.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova reamintește atât angajatorilor, cât și salariaților faptul că munca nedeclarată constituie un fenomen extrem de nociv, din cauza consecinţelor
sociale şi economice grave pe care le produce. Aceasta are efecte negative pe termen scurt, dar, mai ales, pe termen lung, atât pentru individ, cât şi pentru societate, precum şi pentru bugetul de stat, existând o relaţie interdependentă între plata contribuţiilor sociale şi a impozitelor şi accesul la drepturile de asigurări sociale şi alte măsuri de protecţie socială:
- persoana care prestează munca nedeclarată nu are siguranţa plăţii muncii prestate, plata făcându-se în funcţie de bunăvoinţa angajatorului, uneori fiind amânată zile în şir sau chiar luni;
- persoana care prestează muncă fără a avea încheiat un contract individual de muncă este lipsită de protecţie socială, ceea ce înseamnă că nu beneficiază de prestaţii din asigurările sociale, asigurările de sănătate, asigurările de şomaj, cele pentru accidente de muncă şi boli profesionale precum şi cele provenite din bugetul consolidat, nu se bucură de protecţia legală a femeilor şi copiilor, nu exercită drepturile colective constituţionale (dreptul la asociere în sindicate şi negocierea contractului colectiv de muncă), nu acumulează vechime în muncă, ceea ce îi va afecta dreptul la pensie;
- persoana lipsită de statutul de angajat legal nu are dreptul la creditare bancară;
- angajatorul este lipsit de posibilitatea legală de a-l responsabiliza pe lucrător pentru eventualele pagube produse de acesta și, de asemenea, nu poate face uz de prerogativa disciplinară;
- fondurile sociale şi bugetul de stat sunt păgubite prin sustragerea de la plata contribuţiilor sociale şi a impozitelor.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677