Jandarmeria Prahova s-a alăturat astăzi campaniei numite "173 de stejari pentru România". Vorbim despre proiect derulat la nivel național de Jandarmeria Română în parteneriat cu Regia Națională a Pădurilor Romsilva, cu ocazia aniversării a 173 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. La nivelul județului Prahova, a avut loc astăzi o acțiune de plantare în zona Cocorăștii Mislii. Totul a fost posibil cu sprijinul silvicultorilor din cadrul Direcției Silvice Prahova:
“Colegii noștri jandarmi au făcut echipă cu reprezentanții Ocolului Silvic Slănic din cadrul Direcției Silvice Prahova, alături de care au plantat peste 300 de bucăți de puieți de stejar, pe o suprafață de aproximativ 500 metri pătrați.
Și cum nimic nu e întâmplător, frunza de stejar se află pe însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, unde pe fond albastru, veți regăsi un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, purtând în centru litera "J" stilizată, scrisă cu negru.
Campania "173 de stejari pentru România" se dorește a fi un proiect durabil al Jandarmeriei Române, în vederea conștientizării asupra necesității de a trăi într-un mediu sănătos”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei Prahova.
Sursa foto: IJJ PH