În ultima ședință a CJ Prahova, consilierii au aprobat alocarea a peste 1,4 milioane de lei în vederea modernizării stațiilor de tratare de la Mănești și Cocorăștii Colț. Decizia vizează îmbunătățirea calității apei pentru locuitorii din aceste localități, prin dotarea stațiilor cu instalații specializate pentru eliminarea arsenului și a metalelor grele din apă.
” Pentru rezolvarea problemelor legate de prezența arsenului în apa de la Mănești și Cocorăștii Colț, aleșii județeni au votat în unanimitate proiectul de hotărâre. Odată cu această investiție, locuitorii celor două localități se vor bucura de apă de calitate superioară la robinetele lor”, a transmis CJ Prahova.
Consiliul Județean Prahova a mai aprobat și suma de 500.000 de lei pentru construirea unui sediu de servicii publice în Mizil, precum și 952.000 de lei pentru construirea a două rezervoare de apă potabilă și a două stații de clorinare în Bălțești.