Un bărbat a fost amenințat cu un cuțit, pe esplanada din fața Casei de Cultură a Sindicatelor. Imediat, s-a dus la polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică care se aflau în patrulare pe Bulevardul Republicii, și a povestit tot ce s-a întâmplat.
”În zona menționată, polițiștii locali i-au depistat, reținut și identificat pe numiții B.C. și S.I., ambii aflați sub influența băuturilor alcoolice. S-a procedat la efectuarea controlului bagajului, asupra unuia dintre aceștia fiind găsit un cuțit cu lama de aproximativ 15 cm”, a transmis Politia Locala Ploiesti.
La fața locului s-au deplasat și două autospeciale din cadrul Poliției Municipiului Ploiești. Persoanele în cauză au fost conduse la Secția nr. 1 Poliție, acestea și bunurile găsite asupra lor fiind predate pe bază de proces-verbal, în vederea continuării cercetărilor.