Încă este căutat bărbatul care a reușit să evadeze din secția exterioară a Penitenciarului Ploiești aflată la Movila Vulpii.
Pe urmele lui sunt polițiști, jandarmi, militari dar și angajații penitenciarului.
Onorel Lupu este căutat și cu câini de urmă.
El este din Șoimari și cunoaște foarte bine zona, putând să se ascundă chiar și în pădure.
Potrivit reprezentanților Penitenciarului Ploiești, sâmbătă, 18.04.2020, în jurul orei 1615, s-a constatat că deținutul LUPU ONOREL, în vârstă de 41 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Furt calificat, clasificat în regim deschis, a părăsit Secția Exterioară Movila Vulpii, aparținând Penitenciarului Ploiești.
În vederea capturării deținutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: sesizarea IPJ Prahova, IJJ Prahova, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, procedându-se, totodată, la alarmarea personalului și trimiterea de echipe de căutare.
Fapta deținutului este asimilată infracțiunii de evadare și se pedepsește conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.
La momentul părăsirii secției exterioare, deținutul era îmbrăcat cu: pantaloni de trening de culoare bleumarin, pulover de culoare gri.
Pentru orice informație cu privire la persoana în cauză, apelați numărul unic de urgență 112 sau Penitenciarul Ploiești, la numărul de telefon: 0244/526.834, 0244/526.325, 0244/526.238.