Baschet, Cupa României: CSM Petrolul, grupă la Ploieşti cu CSM Oradea şi FC Argeş!

25 Jul 2022 16:45
Baschet, Cupa României: CSM Petrolul, grupă la Ploieşti cu CSM Oradea şi FC Argeş!
Astăzi, la prânz, Hotelul Central din Ploieşti a fost gazda tragerii la sorţi a Cupei României la Baschet Masculin, ediţia 2022-2023, competiţie în care vor participa cele 18 formaţii din Liga Naţională.

În urma tragerii la sorţi, CSM Petrolul Ploieşti nu a avut prea mult noroc, nimerind în Grupa A, alături de formaţiile care s-au luptat pentru „bronzul” campionatului în sezonul trecut: CSM CSU Oradea şi FC Argeş Piteşti. Vestea bună pentru fanii ploieşteni este că, în urma licitaţiei pentru desemnarea echipei organizatoare, clubul nostru a obţinut acest drept, astfel că meciurile vor avea loc în Sala Sporturilor Olimpia, în perioada 1-3 octombrie. CSM Petrolul Ploieşti a fost reprezentat la eveniment de directorul clubului, Donald Constantin, şi de coordonatorul secţiei de baschet, Ionuţ Ivan.

Începând cu noul sezon, Cupa României se va desfășura în primă fază sub formă de șase grupe a câte trei echipe, care vor juca „fiecare cu fiecare”, iar câștigătoarele grupelor și cele mai bune două locuri 2 vor avansa în sferturile de finală. Conform regulii stabilite de Federaţia Română de Baschet, pentru a se reduce cheltuielile formaţiilor oaspete, acestea vor avea meciurile programate în zile consecutive, iar CSM Petrolul Ploieşti, în cazul Grupei A, va juca în prima şi în ultima zi a turneului.
Celelalte grupe se prezintă astfel:

Grupa B – SCM U Craiova, ABC Laguna Bucureşti, CSM Athletic Constanţa (organizator);

Grupa C – U-BT Cluj-Napoca, CSA Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti (organizator);

Grupa D – CSM VSKC Miercurea Ciuc, CSO Voluntari (organizator), CSM Tg. Mureş;

Grupa E – BC CSU Sibiu (organizator), CSM Tg. Jiu, SCM Ohma Timişoara;

Grupa F – Rapid Bucureşti (organizator), CSM 2007 Focşani, CSM Galaţi.

Cele opt formaţii care se vor califica din faza grupelor vor merge direct la Turneul Final al Cupei României, Federaţia Română de Baschet luând decizia să se revină la formatul cu Final 8. Acesta va avea loc în perioada 11-15 februarie 2023.

În Cupa României, toate echipele trebuie să folosească în permanenţă doi jucători români, dintre care unul trebuie să fie „U23”.
sursa CSM Ploiesti

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sa dat în mana diavolu ferească dumnezeu maiales ca a fost preot
Va rog sa faceți ceva pt ca apa să fie potabila, nu ne otrăviți
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677