Bogdan Furtuna, consilier județean PSD: ”Hai să scăpăm de cei care nu au fost capabili, având frică de un singur om, să-și asume jurământul pe care l-au depus la începutul mandatului”

12 Oct 2023 09:04
Bogdan Furtuna, consilier județean PSD: ”Hai să scăpăm de cei care nu au fost capabili, având frică de un singur om, să-și asume jurământul pe care l-au depus la începutul mandatului”
Bogdan Furtună, consilier judetean PSD, a transmis următorul punct de vedere cu privire la situația Ploieștiului:

”Anul trecut era incertitudine majoră, existând întrebarea “cine este de vină pentru inexistența agentului termic?”. Toți aruncau pisica moartă în ograda altuia, nimeni nu-și asuma nimic, toți dădeau declarații lacrimogene și ne copleșeau cu atâta empatie transmisă din locuințele lor de lux aflate în afara Municipiului Ploiești (sau chiar a județului Prahova).
Reprezentanții PSD Prahova, împreună cu Andrei-Liviu Volosevici, au făcut făcut posibilă refurnizarea agentului termic în Ploiești, atunci când toți cei care ocupă anumite scaune “în folosul cetățeanului” ridicau din umeri și aruncau toată vina pe Primarul Municipiului Ploiești.
Hai să scăpăm de cei care nu au fost capabili, având frică de un singur om, să-și asume jurământul pe care l-au depus la începutul mandatului.
Nu există scuză pentru a avea: președintele țării PNL, premier PNL (nu doar 1, ci 3), Consiliul Județean PNL, Consiliul Local PNL cu tot cu executivul la pachet și JUDEȚUL Prahova + Municipiul Ploiești să se prezinte într-un stadiu atât de avansat de degradare”

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677