Pentru susținerea sportului la nivel de copii și juniori este nevoie de finanțare! Este de părere deputatul PSD Bogdan Toader. Acesta ne informează că, în acest scop, Camera Deputaților a adoptat, astăzi, un proiect pentru a le veni în ajutor copiilor și juniorilor care practică diferite activități sportive în cadrul cluburilor locale.
“Astfel, prin modificarea articolului 181 din Legea 69/2000, din sumele alocate de la bugetul local pentru finanțarea activității sportive, autoritățile vor direcționa minimum 30% din cuantumul aprobat către susținerea programelor sportive dedicate copiilor și juniorilor.
Este o modificare mult-așteptată atât de către copiii care practică sport, de antrenorii acestora, dar și de părinții care au fost puși deseori în situația de a suporta cheltuielile de deplasare la evenimentele naționale și chiar la cele internaționale.
Sportul merită mai multă atenție, iar acolo unde există și posibilitatea financiară, autoritățile locale o vor putea face de acum fără grija legislației ambigue!”, a precizat Bogdan Toader.