Box: Fabian Stroe este campion european de juniori al categoriei „52 kg”!

30 Jul 2023 20:30
Boxerul Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Fabian Stroe, a devenit campionul european al categoriei „52 kg” după ce a reuşit să câştige, în această seară, finala susţinută în compania armeanului Aren Kharatyan!

Desfăşurat în faţa câtorva sute de spectatori, bună parte dintre ei veniţi să-l susţină pe ploieşteanul nostru, meciul din Sala „Olimpia” a fost controlat de sportivul pregătit la club de Titi Tudor şi la Centrul Olimpic de la Brăila de George Perţea şi Marian Piţa! Fabian Stroe a câştigat toate cele trei reprize, 4-1, 3-2 şi 4-1, iar verdictul final – victorie prin decizie împărţită, 4-1 – a venit în uralele publicului spectator. A fost primul titlu european obţinut de România la această ediţie a Campionatului European de Box pentru Juniori şi, evident, cea mai importantă performanţă a carierei pentru tânărul Fabian Stroe, care va împlini 16 ani pe 19 septembrie!
Extrem de fericit, Fabian Stroe a declarat la final: „A fost multă presiune, dar am reuşit să o gestionez bine şi să câştig acest titlu european, cel mai important al carierei mele până acum. Medalia este cu atât mai preţioasă cu cât am câştigat-o aici, acasă, în faţa prietenilor, a familiei, a antrenorilor care m-au crescut ca sportiv. A fost şi o presiune în plus pentru mine, deoarece am vrut să nu-i dezamăgesc, dar a ieşit totul bine până la urmă. Vor urma competiţii importante, la care trebuie să ţin ştacheta sus, dar visul meu este să ajung la profesionişti şi să câştig măcar una dintre cele patru centuri importante ale boxului mondial. Idolul şi modelul meu este Floyd Mayweather, pentru că a reuşit să fie neînvins de-a lungul carierei şi întotdeauna a dat dovadă de mult respect faţă de adversari”.
Poate chiar mai fericit a fost maestrul Titi Tudor, care a declarat: „Vreau să vă spun că sunt cel mai fericit antrenor din lume. De când a apărut ideea organizării acestui campionat la Ploieşti, mi-am dorit să se concretizeze pentru că ştiam că eforturile făcute pentru Fabian vor fi răsplătite de el cu o medalie. Am avut încredere în el şi am trăit nişte clipe incredibile în această săptămână. Mulţumesc, Fabian, pentru că ai făcut un oraş, un judeţ, o ţară mândri de tine! Pentru mine este încununarea unei cariere şi este, după performanţele lui Doroftei, cea mai importantă medalie obţinută de un sportiv pe care l-am antrenat”.

Parcursul lui Fabian Stroe la Campionatul European de Box pentru Juniori a fost următorul:

Optimi de finală – Victorie cu 5-0 la Hussenreza Haidari (Finlanda)

Sferturi de finală – Victorie cu 5-0 la Benedek Peter (Ungaria)

Semifinală – Victorie cu 5-0 la Yanko Iliev (Bulgaria)

Finală – Victorie cu 4-1 la Aren Karathyan (Armenia)
sursa CSM Ploiesti

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677