Casa cuprinsa in totalitate de flacari, in Izvoarele

13 May 2023 07:09
Casa cuprinsa in totalitate de flacari, in Izvoarele
Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Vălenii de Munte au avut încă o noapte de foc. În jurul orei 03.00 a fost semnalată prin apel la numărul unic de urgență 112 producerea unui incendiu în localitatea Izvoarele.

Imediat, la locul indicat s-au deplasat echipajele de pompieri cu 3 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta la nivelul unei case, la un atelier de mobila și la anexele gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 mp, fără posibilități de extindere la vecinătăți.

Pompierii au depus eforturi pentru localizarea incendiului și au reușit să îi limiteze puterea de ardere și de propagare, suprafața afectată de flăcări fiind în acest moment de aproximativ 400 mp.

În acest moment, incendiul este lichidat, după o lupta asidua cu flăcările, iar pompierii lucrează pentru înlăturarea efectelor negative.

Nu sunt înregistrate victime.

Update incendiu Izvoarele: proprietarii au suferit atacuri de panica și au fost asistati de către echipajul SMURD, însă au refuzat transportul la spital.

S-a stabilit drept cauză probabilă de incendiu efectul termic al curentului electric determinat de existența unui conductor electric defect sau neizolat corespunzător față de materiale combustibile.

Sursa imagini: ISU PH

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sa dat în mana diavolu ferească dumnezeu maiales ca a fost preot
Va rog sa faceți ceva pt ca apa să fie potabila, nu ne otrăviți
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677