Ce bugete au programele AFM de anul acesta

31 Mar 2022 07:59
Ce bugete au programele AFM de anul acesta
Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) a fost aprobat în ședința de Guvern de ieri. Potrivut unui comunicat de presă al instituției, programele AFM vor avea anul acesta un buget de aproximativ 2,7 miliarde de lei, sumă care va fi utilizată atât pentru onorarea angajamentelor rezultate din sesiuni anterioare, cât și pentru continuarea programelor deja consacrate și pentru finanțarea unor programe noi.
Administraţia Fondului pentru Mediu, în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, este într-un proces continuu de adaptare la cerințele impuse de realitatea socio-economică existentă la nivel național și de eficientizare a programelor pe care le are în portofoliu.

RABLA CLASIC
Bugetul total al Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național – Rabla Clasic 2020 – 2024 va fi suplimentat în anul 2022 cu 560 milioane lei pentru înscrierile persoanelor fizice și juridice. Prima de casare este de 6.000 lei, respectiv 9.000 lei în cazul predării a 2 autovehicule uzate, la care se pot adăuga următoarele ecobonusuri:
✓ 1.500 de lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;
✓ 1.500 de lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC;
✓ 3.000 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid;
✓ 1.500 de lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
Pentru achiziționarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 6.000 lei, la care se pot adăuga ecobonusuri astfel:
✓ 1.500 de lei, pentru autovehicul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC;
✓ 1.500 de lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

RABLA PLUS
Bugetul total al Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic 2020 – 2024 – Rabla Plus - va fi suplimentat în anul 2022 cu 680 de milioane de lei pentru înscrierile persoanelor fizice și juridice. Cuantumul finanțării este de:
✓ 51.000 de lei pentru un autovehicul nou, pur electric sau un autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat;
✓ 54.000 de lei pentru un autovehicul nou, pur electric sau un autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziționarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate;
✓ pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani și care are norma de poluare nu mai mare de Euro 3, se adăugă un ecobonus de 1.500 lei/autovehicul.
De asemenea, ecotichetul pentru achiziționarea unei motociclete electrice este 26.000 lei, la care se poate adăuga un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

RABLA PENTRU ELECTROCASNICE
Rabla pentru electrocasnice 2022 - Programul național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic are un buget de 100 de milioane de lei și se va desfășura etapizat, similar cu modul în care a fost derulat anul trecut, echipamentele eligibile fiind împărțite în trei categorii ce vor fi lansate în date distincte.

APĂ CANAL
Protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare are un buget de 1,825 de miliarde lei pentru lansarea sesiunilor în cadrul a două programe de finanțare și pentru încheierea contractelor aferente, astfel:
✓ 1 miliard de lei pentru relansarea Programului Apă-canal, a cărui ultimă sesiune a fost în anul 2010, având ca beneficiari UAT și asociațiile de dezvoltare intercomunitară și ca obiect dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă, a celor pentru colectarea apelor uzate și a stațiilor de tratare/epurare a apei;
✓ 825 de milioane de lei pentru lansarea Programului Prima conectare, prevăzut în PNRR, având ca beneficiari utilizatorii finali, iar ca obiect asigurarea conectării utilizatorilor finali la sistemele de alimentare cu apă și de canalizare. Programul se va desfășura prin intermediul operatorilor de apă și canal.

SISTEME FOTOVOLTAICE
​Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și a livrării surplusului în rețeaua națională are un buget de 986 de milioane de lei, care va fi distribuit astfel:
✓ 686 de milioane de lei pentru aprobarea dosarelor și încheierea contractelor cu persoanele fizice care au fost înscrise în Program în sesiunea desfășurată în luna decembrie 2021;
✓ 300 de milioane de lei pentru relansarea înscrierilor în Program în cursul anului 2022.

ILUMINAT ECOLOGIC PUBLIC STRADAL
​Programul privind iluminatul public stradal (lămpi cu LED) va continua, având alocat pentru anul acesta un buget de 1 miliard de lei, astfel:
✓ 500 de milioane de lei pentru aprobarea dosarelor și încheierea contractelor aferente cererilor de finanțare depuse în sesiunea desfășurată în anul 2021;
✓ 500 de milioane de lei pentru relansarea Programului în anul 2022.

EFICIENȚĂ ENERGETICĂ ÎN CLĂDIRI PUBLICE
​Programul privind creșterea eficienței energetice în clădiri publice are un buget de 2,8 miliarde de lei, astfel:
✓ 1,4 miliarde de lei pentru aprobarea dosarelor și încheierea contractelor de finanțare în urma sesiunii desfășurate în anul 2021;
✓ 1,4 miliarde de lei pentru relansarea Programului în anul 2022.

INFRASTRUCTURĂ VERDE
Programul privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in în localități are un buget de 1 miliard de lei distribuit astfel:
✓ 500 de milioane de lei pentru aprobarea dosarelor și încheierea contractelor de finanțare în urma sesiunii lansate în anul 2021;
✓ 500 de milioane de lei pentru relansarea Programului în anul 2022.

GESTIONAREA DEŞEURILOR
Un buget de 1 miliard de lei este prevăzut pentru lansarea unei sesiuni de finanțare și încheierii contractelor destinate acordării de sprijin financiar operatorilor economici, în vederea realizării investițiilor care au ca scop reducerea impactului deșeurilor asupra mediului și sănătății populației și reducerea consumului de resurse.

EDUCAȚIE ȘI CONȘTIENTIZARE
Educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului este o componentă care are dedicat un buget de 65 de milioane de lei, necesar susținerii a două programe diferite:
✓ 15 milioane de lei pentru relansarea sesiunii și încheierea contractelor aferente, în cadrul Programului vizând educația și conștientizarea publicului privind gestionarea deșeurilor, al cărui ghid de finanțare a fost aprobat prin Ordinul ministrului mediului nr. 1196/2018, având ca obiectiv finanțarea proiectelor de conștientizare a publicului cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor și ca beneficiari MMAP și consiliile județene, inclusiv Municipiul București. Precizăm că AFM a încheiat contract de finanțare cu MMAP, urmând ca, ulterior îndeplinirii obiectului acestuia, să fie lansată sesiunea destinată consiliilor județene;
✓ 50 de milioane de lei pentru lansarea sesiunii de finanțare și încheierea contractelor aferente în cadrul unui nou program de conștientizare, având ca solicitanți eligibili organizațiile neguvernamentale în parteneriate cu UAT, unități de învățământ și instituții publice.

PROGRAMUL DE CASARE A AUTOVEHICULELOR UZATE
​Un buget de 50 de milioane de lei este prevăzut pentru lansarea unui program de susținere financiară a UAT-urilor în vederea acordării unor sume posesorilor de autovehicule vechi, care doresc casarea acestora. Programul va contribui la atingerea țintelor cuprinse în PNRR.

TRANSPORT PUBLIC ELECTRIC
Programul privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră utilizând autovehicule mai puțin poluante în transportul elevilor, respectiv microbuze electric-hibride, electrice sau GNC are un buget de 600 de milioane de lei – necesar lansării unei sesiuni de finanțare în anul 2022.

ALTE PROGRAME ce vor primi finanțare:
Dezvoltarea infrastructurii velo în România. Finanțare piste de biciclete - 500 de milioane de lei pentru lansarea unei sesiuni de finanțare în anul 2022.

Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţile din mediul urban – 50 de milioane de lei pentru asigurarea bugetului necesar lansării unei sesiuni noi în anul 2022.

Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin împădurirea terenurilor – 200 de milioane de lei pentru organizarea unei sesiuni de depunere a proiectelor în cadrul programului privind împădurirea terenurilor în 2022.

Protecţia speciilor de floră şi faună sălbatică – 70 de milioane de lei pentru asigurarea bugetului necesar lansării sesiunii de finanțare în cadrul Programului privind protecția speciilor de faună sălbatică.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677