Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor informează că, începând cu data de 09.03.2022 își încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr.171/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și stabilirea măsurilor ce se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
Reamintim faptul că în perioada stării de alertă, conform actelor normative în vigoare, valabilitatea permiselor de conducere/autorizațiilor de circulație provizorie a fost menținută pe întreaga durată a acesteia și se va menține pentru încă 90 de zile, pentru a permite efectuarea demersurilor în vederea eliberării unor noi documente (cca.500.000).
Pentru evitarea aglomerației la sediile serviciilor publice recomandăm cetățenilor aflați în această situație, să solicite preschimbarea documentelor în timp util, parcurgând următorii pași:
- efectuarea programăriilor online pe site-ul www.drpciv.ro,
- achitarea contravalorii documentelor solicitate (prin intermediul CEC,BCR, rețeaua de stații SelfPay, online – ghișeul.ro sau drpciv.ro sectiunea servicii online - plăți, mandat poștal, etc.)
- pregătirea documentelor necesare pentru preschimbarea permisului de conducere/înmatricularea vehiculelor (lista documentelor se regăsește pe site-ul www.drpciv.ro, secțiunea documente și formulare.
- prezentarea la sediu conform programării.
Stadiul emiterii documentelor poate fi urmărit, în timp real, pe site-ul www.drpciv.ro, secțiunea servicii online – emitere permis/emitere certificat.
In funcție de evoluția solicitărilor vor fi aplicate măsuri la nivelul serviciilor publice comunitare regim permise în sensul redistribuirii personalului disponibil.