Pe 10 februarie, doi indivizi, care purtau cagule si fesuri, au aruncat in aer un bancomat aflat la un hotel din apropierea Castelului Peles din Sinaia. Cei doi au reusit la momentul respectiv sa sustraga astfel o suma considerabila de bani.
Se pare ca cei doi barbati au fost prinsi dupa ce ar mai fi dat doua astfel de spargeri, fiind ajutati de inca un barbat. Potrivit Inspectoratului Judetean de Politie Brasov,
"polițiștii au depistat pe 20 martie în flagrant delict, pe raza localității Ozun, din județul Covasna, doi bărbați, cu vârste de 25, respectiv 38 de ani, în timp ce sustrăgeau bani dintr-un bancomat amplasat pe raza acestei localități, prin producerea unei deflagrații. După producerea deflagrației, cei doi ar fi pătruns în incinta unității bancare, situată la parterul unui bloc de locuințe, prin forțarea ușii de acces și ar fi strâns banii din cutiile bancomatului, iar după ce au ieșit și încercau să își asigure scăparea, au fost prinși în flagrant de polițiști. Ulterior, în municipiul Brașov, în incinta unei benzinării, a fost depistat și un complice al acestora, care le-ar fi facilitat transportul către și dinspre localitatea Ozun. Cei trei bărbați sunt bănuiți de săvârșirea acestui gen de infracțiuni și există date cu privire la implicarea acestora și în comiterea faptelor de distrugerea bancomatelor și furtul banilor din Poiana Brașov și Sinaia. Bărbații în cauză se află în prezent în custodia polițiștilor, pentru continuarea cercetărilor în vederea probării întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun"