Clubul Sportiv Municipal Ploiești are un nou director interimar/A fost numit și un manager sportiv

20 Nov 2024 21:00
Clubul Sportiv Municipal Ploiești are un nou director interimar. Este vorba despre Mihaela Tudorie.
Potrivit municipalității, aceasta are studii economice urmate la Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești finalizate cu un proiect de licență în Managementul Calității și actualmente urmează studii la Universitatea din Valahia pe specializarea Kinetoterapie și motricitate specială și este absolventă a unui curs de marketing și management sportiv la Sport Business Academy.
Aceasta a fost timp de 20 de ani sportivă de performanță și în trecut parte a Echipei naționale de handbal feminin a României la nivel de juniorat.
Manager sportiv este Iulian Stamate, fost handbalist de performanță cu un palmares important: multiplu câștigător al Cupei României, câștigător al Cupei Ungariei între cele mai notabile, antrenor federal de handbal și team manager al echipei naționale de handbal masculin a României.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677