”Comorile Peleșului”, o nouă expoziție fascinantă la Castelul Peleș

29 Jul 2022 10:25
”Comorile Peleșului”, o nouă expoziție fascinantă la Castelul Peleș
O nouă expoziție a fost pregătită la Castelul Peleș. Vernisajul va avea loc sâmbătă, la ora 15.00. Expoziția ”Comorile Peleșului” va fi deschisă publicului până în data de 14 mai 2023.
”Clădit ca „leagăn al Dinastiei române”, Castelul Peleş din Sinaia, monument emblematic al fenomenului istorist european, rămâne și astăzi nu numai cel mai vizitat muzeu al României, dar și una dintre cele mai importante instituții muzeale ale țării, datorită diversității şi valorii excepționale ale colecţiilor pe care le adăpostește. Legate intrinsec de Castelul Peleș și de creatorul său, regele Carol I, toate aceste colecții – pictură, arme, mobilier, tapiserii și covoare, ceramică și sticlă, orfevrărie, orologerie, sculptură, numismatică și medalistică, vitralii, valori bibliofile – constituie și azi mărturia supremă asupra gustului de rafinat colecționar al regelui cu cea mai lungă domnie din istoria țării. Din acest punct de vedere, regele Carol I rămâne nu numai cel mai important colecționar al României moderne, dar și unul dintre cei mai avizați în rândul monarhilor europeni ai vremii sale. Crescut în castelele strămoșilor săi din Germania, decorate cu colecții artistice și istorice remarcabile, și educat în spirit artistic la Universitatea de la Bonn, unde audiază cursurile unui mare profesor și istoric de artă al vremii, Anton Springer, principele Carol de Hohenzollern își va desăvârși gustul artistic în călătorii documentare de neuitat în Italia, Portugalia, Franța, Spania, Algeria sau la Constantinopol. Născut și crescut în castelul familiei din Sigmaringen – monument de arhitectură și muzeu ce adăpostea inestimabile tezaure artistice –, Carol de Hohenzollern va fi educat de tatăl său, principele Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, în spiritul colecționismului atât de în vogă la Curțile regale și princiare europene. Format în acest mediu, viitorul principe al României își va construi – între 1873 și 1914 – în peisajul montan al Sinaiei, reședința de suflet – Castelul Peleș – pe care o va transforma într-un adevărat muzeu dedicat vastelor sale Colecții”, a transmis Muzeul Național Peleș.
Expoziția Comorilor Peleșului propune iubitorilor de artă și istorie o fascinantă incursiune în istoria colecțiilor de artă decorativă care îmbogățesc patrimoniul celui mai important ansamblu arhitectural al fenomenului istorist din România. Piesele de patrimoniu care pot fi admirate de iubitorii de frumos în sălile de expoziție ale castelului Peleș provin din colecțiile Muzeului Național Peleș și arată nu numai gustul artistic al regelui Carol I – specific celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea și colecționismului care a dominat epoca –, dar și grija cu care suveranul și-a ales operele de artă și piesele care să-i decoreze cele mai dragi spații din Castelul Peleș.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677