Comunicat de presa - Primaria Municipiului Ploiesti - program actiuni de dezinfectie blocuri - 24.04.2020

24 Apr 2020 10:44
Primăria Municipiului Ploiești continuă activitatea de dezinfecție la nivelul blocurilor din municipiul Ploiești, astăzi, până la ora 17.00, după cum urmează:
 Blocurile cuprinse între Șoseaua Vestului " strada Cosminele " strada Mărășești (zona Penny, zona Profi Vest).

Reamintim că, Primarul Municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre, a dispus demararea acțiunilor de dezinfectare la nivelul blocurilor de locuințe din municipiu, în conformitate cu prevederile art. 6 din Ordonanța militară nr. 4/ 29.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.
Astfel, municipalitatea derulează, periodic, prin operatorul S.C. Coral Impex S.R.L., acțiuni de dezinfectare la nivelul asociațiilor de proprietari, aflate pe raza municipiului Ploiești.
Substanța utilizată în cadrul acestor lucrări este pe bază de peroxid de hidrogen și este avizată de Ministerul Sănătății. Aceasta poate fi ușor iritantă asupra epidermei și ochilor astfel că, rugăm cetățenii să nu stea în aria de pulverizare a produselor.
Precizăm că, după minim 1 oră de la terminarea tratamentului de dezinfecție, beneficiarii acestui serviciu au obligația de a aerisi spațiile care au fost supuse tratamentelor, timp de minim 1 oră. De asemenea, copiii, persoanele în vârstă sau bolnave, animalele și în special persoanele cu probleme respiratorii sau astmatice sunt rugate să circule numai după 2 ore de la efectuarea serviciului de dezinfecție.
În cazul nerespectării recomandărilor, Primăria Municipiului Ploiești și S.C. Coral Impex S.R.L. vor fi absolvite de orice responsabilitate pentru eventualele incidente.
Municipalitatea ploieșteană roagă asociațiile de proprietari să asigure accesul în casa scării pentru a se executa serviciile respective în condiții optime, iar un reprezentant al blocului să confirme prestarea acestora.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677