Consiliul Județean Prahova și Centrul Județean de Cultură Prahova prin Serviciul Cercetare. Îndrumare. Valorificare a Patrimoniului Cultural organizează în data de 16 aprilie 2022 ,,Concertul de Paşte” susţinut de grupul Trio Petre. Trio-ul de coarde Petre a luat ființă în anul 2020, anul pandemiei, din necesitatea atât de strigentă de a face muzică de cameră, atunci când sălile de concerte au rămas goale, iar orchestrele au amuțit.
Miracolul Învierii este cea mai importantă sărbătoare a creștinilor de pretutindeni, fiind asemuit cu un nou început, cu speranța în mai bine, cu înnoirea.
Pe scena Sălii Marea Unire din cadrul Palatului Culturii din Ploiești, începând cu ora 18.00, Luminitza Petre (vioară), Horaţiu Luduşan (violoncel) şi Adrian Vasile (violă) vor mânui arcușurile cu măiestrie și vor încânta publicul prezent cu lucrări de J.S Bach, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert etc.