CSM Ploieşti, în topul academiilor de fotbal cu cel mai mare progres în 2021!

04 Feb 2022 15:28
CSM Ploieşti, în topul academiilor de fotbal cu cel mai mare progres în 2021!
Săptămâna trecută, în organizarea Federaţiei Române de Fotbal, a avut loc Sesiunea Cluburilor de Copii şi Juniori „Mai buni împreună”, întrunire a reprezentanţilor academiilor de fotbal din România în cadrul căreia s-au discutat problemele sectorului juvenil. Prilej cu care au fost prezentate şi elemente statistice extrem de interesante, unul dintre aceste aducând în prim-plan şi academia de fotbal a clubului nostru.

Astfel, CSM Ploieşti este pe podium în ceea ce priveşte centrele cu cel mai mare progres faţă de anul anterior, situându-se, cu un plus de 47.3 puncte, pe locul al doilea al podiumului, după CSA Steaua Bucureşti (+62.34 puncte), şi înaintea celor de la LPS Viitorul Piteşti (+31.09 puncte).

În ierarhia generală a academiilor pe anul 2021, CSM Ploieşti ocupă poziţia a 41-a, cu un punctaj total de 52.40. Podiumul centrelor de copii şi juniori este alcătuit din Farul Constanţa (96.11 puncte), SC FC FCSB SA (90.25 puncte) şi AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (86, 70 puncte).

Academia de copii şi juniori a CSM Ploieşti s-a numărat printre cele 27 de centre (din totalul de 61) care au solicitat, anul trecut, să intre în procesul de reevaluare. Alte 31 au ales, în baza deciziei luate de FRF în contextul pandemiei, să îşi păstreze punctajul obţinut în anul 2020, iar alte 3 academii au fost clasificate în premieră în 2021.

Condus de Daniel Dumitrache, Centrul de Copii şi Juniori al CSM Ploieşti are grupe la toate categoriile de vârstă, respectiv Juniori A (2003-2004), B (2005-2006), C (2007-2008), D (2009-2010), E (2011-2012) şi iniţiere (2013-2014).
sursa CSM Ploiești

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677