În perioada 23-24 Iulie 2022 Primăria Comarnic, în colaborare cu Asociația „Pro Valores”, organizează manifestarea artistică intitulată „Cultură și Tradiție la Comarnic”, ce va avea loc în curtea vechiului Schit Lespezi de la Posada (1661).
Evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile, cu începere de la orele 12.00, iar în program sunt incluse recitaluri de chitară clasică, vioară (Adrian și Radu Florescu), marimbafon (Irina Rădulescu), recitări de poezie, lansări de carte, teatru, dansuri și interpretări folclorice precum și expoziții de artă plastică (Vali Irina Ciobanu și Codruț Radi).
Restaurat recent printr-un proiect european, vechiul Schit de la Posada păstrează și astăzi arhitectura originală și pictura de mare valoare a lui Pârvu Mutu Zugravul, pictor de icoane și ansambluri murale la mănăstiri și biserici din Țara Românească. Iar pe 23-24 Iulie 2022 acesta va găzdui un eveniment de cultură veritabilă, dedicat promovării artiștilor valoroși din România.