Polițiștii prahoveni continuă să găsească în trafic șoferi aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Vă redăm mai jos o informare recentă a Poliției Prahova:
La data de 12 martie a.c., în jurul orei 20.10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vălenii de Munte, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în comuna Predeal Sărari au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Gura Vitioarei.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
•
Tot ieri, 12 martie a.c., în jurul orei 23.10, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bușteni, în ce timp ce executau atribuțiile de serviciu, pe strada Matei Basarab, au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr de 21 ani, din județul Dâmbovița.
Întrucât conducătorul auto avea un comportament incoerent i s-a solicitat să fie testat cu aparatul DrugTest, iar în urma analizării testului, acesta a indicat prezența unor substanțe ce pot avea efecte psihoactive în organism, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.
•
În cursul nopții trecute, în jurul orei 00.50, polițiștii din cadrul Serviciul Rutier Prahova, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Ştrandului au oprit pentru control, un autoturism, care circula din direcţia localității Bucov către municipiul Ploieşti.
Întrucât conducătorul auto emana halena alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a rezultat valoarea de 1,16 MG/L concentraţie de alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.
În cauză, bărbatului de 44 de ani, din municipiul Ploiești i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului.