DNA - Cerere încuviințare arestare deputat

21 Apr 2015 14:56
DNA - Cerere încuviințare arestare deputat
În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al D.N.A. a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J cererea și referatul întocmit de procurori, în vederea sesizării ministrului Justiției pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și a arestării preventive a deputatului OCHI ION, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- luare de mită,
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Cererea procurorilor anticorupție are în vedere faptul că, potrivit ordonanțelor prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspect și punerea în mișcare a acțiunii penale, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În a doua jumătate a anului 2011, fără respectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice, inculpatul Ochi Ion, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, a convenit cu inculpatul Nica Cristian Dorin ca firma acestuia din urmă, să execute lucrări de reparații ale unui drum județean, D.J. 112D, între localitățile Prejmer și Lunca Câlnicului. Prin aceasta, a urmărit obținerea de foloase materiale necuvenite, precum și de capital electoral pentru alegerile parlamentare care urmau să se desfășoare în toamna anului 2012 (alegeri în urma cărora a și devenit deputat).
Aceste lucrări au fost efectuate în proporție de aproximativ 60% în perioada noiembrie-decembrie 2011, fără să existe vreo cerere din partea CJ Brașov, fără a exista vreun contract, fără specificații tehnice și fără supraveghere din partea unui diriginte de șantier.
Lucrările au fost executate necorespunzător, nu au fost finalizate, iar în prezent drumul județean respectiv se află într-o stare comparabilă cu cea de dinaintea reabilitării, fiind necesare, potrivit estimărilor, aceleași reparații.
Pentru a crea o aparență de legalitate și pentru a putea justifica decontarea și plata lucrărilor, firma inculpatului Nica Cristian Dorin a participat la o procedură formală de achiziție publică, context în care, la instigarea inculpatului Ochi Ion, comisia de evaluare a ofertelor a declarat câștigătoare societatea omului de afaceri cu un punctaj maxim, deși oferta depusă nu a fost în realitate analizată.
Mai mult, pentru a-i asigura folosul, inculpatul Ochi Ion i-a determinat pe ceilalți participanți care au contestat procedura licitației să-și retragă contestațiile formulate.
Comisia de evaluare a ofertelor, din care au făcut parte și inculpații Costea Viorel și Blaga Nicolae, a fost constituită la data de 12 ianuarie 2012, printr-o dispoziție a președintelui Consiliului Județean Brașov.
În acest sens, la data de 2 aprilie 2012, inculpatul Ochi Ion, în baza împuternicirii emise de președintele CJ Brașov, a semnat un contract pentru executarea unor lucrări deja efectuate.
Ulterior, la data de 26 aprilie 2012, firma inculpatului Nica Cristian Dorin a depus un centralizator de lucrări pe luna aprilie 2012 și situația de șantier aferentă aceleași luni, prin care se atesta și se solicita decontarea unor lucrări în valoare de 2.507.444, 30 lei, ceea ce reprezenta peste 60% din valoarea totală a contractului.
Pe parcursul anului 2012, pentru a evita plata unor penalități de către firma omului de afaceri, în baza unor adrese trimise de primarul localității Prejmer, inculpatul Șerban Todorică Constantin, la solicitarea inculpatului Ochi Ion și pe baza unor referate întocmite de inculpatul Costea Viorel, contractul a fost prelungit succesiv prin 4 acte adiționale, ultima dată la 28.09.2012, prelungindu-se fără termen.
Până la acea dată, lucrările respective nu au fost finalizate și nici recepționate, suferind deteriorări semnificative din cauza modului necorespunzător de efectuare a lucrărilor.
În schimbul atribuirii contractului respectiv, inculpatul Ochi Ion a pretins omului de afaceri ca materialele necesare (agregate minerale) să fie achiziționate de la firma pe care o administra în fapt, lucru care s-a și întâmplat ulterior. Mai mult, plățile către această firmă, totalizând 490.000 lei, au fost făcute doar după ce societatea inculpatului Nica Cristian Dorin a primit banii de la CJ Brașov.

Prin acest mecanism, firma beneficiară a contractului de lucrări publice a obținut un folos necuvenit în valoare de 2.507.444, 30 lei, sumă care reprezintă totodată prejudiciu pentru CJ Brașov.

Facem precizarea că față de inculpații BLAGA NICOLAE, director al Serviciului de Administrare Drumuri din cadrul CJ Brașov, la data faptei și COSTEA VIOREL, șef al Direcției de Administrare Drumuri din cadrul CJ Brașov, la data faptei, procurorii anticorupție au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
De asemenea, față de inculpatul NICA CRISTIAN DORIN, director al unei societăți comerciale, a fost dispus control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată și dare de mită.
Față de ȘERBAN TODORICĂ CONSTANTIN, primar al localității Prejmer, jud. Brașov, a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677