Polițiștii Secției nr.1 de poliție Ploiești au fost sesizați, marți seară, prin apel 112 de către un tânăr, cu privire la faptul că lui și prietenului său le-ar fi fost sustrase bicicletele.
” În baza sesizării s-a constituit echipa operativă, care s-a deplasat la faţa locului, identificând persoana apelantă, ca fiind un tânăr de 16 ani care a declarat faptul că în timp ce se afla pe Strada Cuza Vodă, din municipiu, cu un prieten, la un moment dat au lăsat bicicletele neasigurate și nesupravegheate pe trotuarul străzii, iar când au revenit la acestea au constatat faptul că le-au fost sustrase”, a transmis IJP Prahova.
Cercetările polițiștilor au scos la iveală faptul că persoanele bănuite de furt sunt doi minori cu vârstele de 12, respectiv 14 ani, din municipiul Ploiești. Aceștia au și fost găsiți.
Cei doi au fost conduși la sediul unității de poliție, iar reprezentanții legali ai acestora au fost sancționați contravențional conform Legii nr.61/1991, pentru nesupravegherea minorilor.
Cele două biciclete sustrase au fost predate persoanelor vătămate.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției nr.1 de poliție Ploiești sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
foto arhivă