Echipa noua la CS Activ Prahova Ploiesti atat pe banca tehnica, precum si-n teren

12 Aug 2021 13:57
Comunicat Consiliul Judetean Prahova: Cu un suflu proaspăt şi obiectivul clar de a promova, după acest sezon, în Liga Florilor! Sunt elementele esenţiale, asumate pentru noul sezon, de către Silviu Crângaşu, directorul clubului de handbal feminin, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Prahova.
Acesta i-a prezentat public pe componenţii staff-ului tehnic ce le vor pregăti pe cele 35 de jucătoare legimate la CS Activ. Dintre acestea, 19 „bufnite“ sunt junioare I, selectate de la CSM Ploieşti şi CSS Ploieşti, în vederea constituirii unei baze pentru viitor, iar celelalte 16 sunt în echipa senioarelor, contractate de la mai multe cluburi din ţară.

Handbalistele au început pregătirea cu:
✅ Gheorghe Irimescu, antrenor principal
✅ Robert Comendant, antrenor secund
✅ Alina Dumitru, antrenor cu portarii
✅ Dragoş Vasile, preparator fizic
✅ Răzvan Constantin, maseur
✅ Dan Ghioca, kinetoterapeut

➡️ Ghiță Irimescu este unul dintre cei mai valoroşi pivoţi ai handbalului nostru, fost component al Naţionalei și câștigător al Cupei Challenge de trei ori cu UCM Reșița. De-a lungul celor două decenii de activitate, Irimescu a evoluat la Minaur Baia Mare, UCM Reșița, HCM Constanța, HC Odorhei, Steaua București și SCM Poli Timișoara.
În 2020 a trecut din postura de jucător la cea de antrenor, pregătind HCM Slobozia din eşalonul secund feminin. „Prin urmare, este al doilea an de antrenorat la o echipă de fete, am componenţa lotului pe care am cerut-o pentru a-mi începe activitatea aici şi pornesc la drum cu obiectivul pe care mi l-am asumat, cel de a promova în Liga Florilor“, a declarat Irimescu.

➡️ Dragoș Vasile este, de asemenea, un nume sonor în lumea handbalului, fiind fost jucător la echipele Uztel Ploieşti, Dinamo şi Steaua Bucureşti, dar şi cu o activitate intensă în domeniul pregătirii fizice a sportivilor. A fost preparatorul fizic al Loturilor naţionale U18 şi U20, iar în tenis este cel care s-a asigurat de condiţia fizică a lui Horia Tecău şi, timp de opt săptămâni, şi a Simonei Halep, iar din acest sezon este în echipa tehnică a „bufniţelor“.

Prezentarea oficială a noului lot va avea loc sâmbătă, la Sala Sporturilor „Olimpia“ din Ploieşti, în cadrul unui meci amical.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677