Elevii câștigători în cadrul Campionatului Mondial de Robotică, care a avut loc în Houston, premiați de Primăria Ploiești

13 May 2022 16:25
Primarul municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici și administratorul public al municipiului Ploiești, Simona Albu, au premiat, astăzi, elevii câștigători în cadrul Campionatului Mondial de Robotică, care a avut loc în Houston, Texas – Statele Unite ale Americii, în perioada 20-23 aprilie 2022.
”Echipa de robotică a Colegiului Național „Ion Luca Caragiale”, InfoO1 Robotics, a fost susținută permanent de către administrația publică ploieșteană, în contextul etapelor acestui campionat, derulate la nivel național și internațional.
Cu prilejul întâlnirii, care a avut loc astăzi la sediul Primăriei Municipiului Ploiești, elevilor și profesorilor coordonatori le-au fost oferite diplome și premii în bani, însoțite de toată aprecierea noastră, primarul Andrei Liviu Volosevici precizând că tinerii ploieșteni sunt adevărații ambasadori în lume ai Ploieștiului și ai României”, a transmis Primăria Ploiești.
Premiul câștigat de elevii ploieșteni în cadrul Campionatului Mondial de Robotică din Houston, aprilie 2022, demonstrează talentul de excepție al echipei InfoO1 Robotics, având în vedere că, în cadrul competiției amintite au participat 15 țări, respectiv au concurat 7000 de echipe de robotică dintre care 160 au fost finaliste.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677