Lucrările în cadrul proiectului "Modernizare, extindere și dotare Școală Gimnazială, sat Potigrafu, comuna Gorgota, județul Prahova" s-au încheiat. Astfel că, de mâine, 11 septembrie, elevii vor începe școala într-un spațiu nou. Vechea clădire în care funcționa unitatea de învățământ a fost, în anul 2017, încadrată într-o clasă seismică, iar construcția nu a obținut la vremea respectivă autorizație de funcționare din partea I.S.U. După reconsolidare și extindere, Școala din Potigrafu are 9 săli de clasă și una de sport, o bibliotecă, precum și spații ce au ca destinație realizarea unor laboratoare de fizică-chimie, biologie, matematică și informatică.
După cum au anunțat reprezentanții unităților de învățământ din Gorgota, festivitatea de deschidere a noului an școlar 2023-2024 va avea loc luni, 11 SEPTEMBRIE 2023, după cum urmează:
- Școala Gimnazială "Alexandru Ioan Cuza", sat Potigrafu: ora 9:30;
- Grădiniță cu Program Normal Potigrafu: ora 8:30;
- Grădinița cu Program Normal Gorgota: ora 8:30;
- Grădinița cu Program Normal Poienarii Apostoli: ora 8:30;
- Grădinița cu Program Normal Crivina: ora 8:30.