Probele scrise ale examenului de bacalaureat din sesiunea iunie 2025 se vor susține în perioada 10 - 16 iunie. Cum acestea sunt programate în timpul anului școlar, Ministerul Educație a venit astăzi cu câteva precizări:
”În unitățile de învățământ desemnate centre de examen sau din care provin resursele umane implicate în desfășurarea examenului, la cererea inspectorului școlar general, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării, în zilele de desfășurare a probelor scrise, cursurile se pot desfășura în format online asincron, în conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru de organizare a activității didactice în sistem online sau hibrid - Anexa 1 la Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 5.726/2024.
Pentru continuarea activităților curente, conducerile unităților de învățământ vor identifica soluții pentru suplinirea cadrelor didactice implicate în comisiile de examen, în cazul în care acest lucru se impune.
Informațiile prezentate anterior au fost transmise și către inspectoratele școlare județene/al Municipiului București la începutul lunii martie 2025.
Menționăm că, la fel ca în anii trecuți, probele scrise ale examenului de bacalaureat se desfășoară în centre de examen. În acest context, precizăm că în sesiunea similară a anului trecut numărul centrelor de examen a reprezentat aproximativ 31% din totalul unităților de învățământ cu nivel liceal (probele scrise ale examenului de bacalaureat 2024, sesiunea iunie-iulie, s-au desfășurat în 477 de centre de examen)”.
Reprezentanții Ministerului Educației au adus precizări și privire la modul în care elevii își vor putea vedea lucrările înainte să depună contestații:
”Reamintim, de asemenea, ca element de noutate pentru acest an, că atât la examenul național de bacalaureat 2025, cât și la evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2024 - 2025 este prevăzută etapa de vizualizare a lucrărilor de la probele scrise. Contestațiile se pot depune după vizualizarea lucrărilor, însă nu sunt condiționate de această etapă. În aceeași măsură, vizualizarea lucrării nu implică obligativitatea de a depune contestație.
Documentele care aprobă calendarele examenelor naționale (bacalaureat 2025 și evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2024 - 2025) sunt disponibile în secțiunile dedicate (EN VIII + bacalaureat)”