Etapa județeană a Olimpiadei Satelor din România va avea loc sâmbătă, 12 martie, la Școala Gimnazială Ion Ionescu din comuna prahoveană Valea Călugărească. Vorbim despre concursul național de matematică aflat în calendarul concursurilor finanțate de Ministerul Educației și adresat doar elevilor din mediul rural. Concursul se va desfășura în format fizic, în intervalul 10.00-12.00.
Elevii vor intra în săli până la ora 9,30 și vor avea asupra lor carnetul de elev.
Profesorii asistenți vor fi prezenți în centru la ora 9,00, iar profesorii evaluatori la ora 12.30.
La etapa județeană a concursului, fiecare unitate de învățământ din mediul rural poate participa cu cel mult 4 elevi de gimnaziu, maxim câte un elev pentru fiecare nivel de învățământ (clasa a 5a, a 6 a, a7a, a 8 a) si un elev de clasa a 4-a.
Organizatorii spun că pentru desfășurarea în condiții optime a activității de evaluare este necesar ca cel puțin un profesor de matematică din fiecare unitate înscrisă în concurs să participe la evaluarea lucrărilor.