200 de fazani, femele și masculi, au fost eliberați pe unul din fondurile cinegetice gestionate de Ocolul Silvic Fântânele, din cadrul Direcției Silvice Bacău. Fazanii provin de la Fazaneria Gherghița, Direcția Silvică Prahova.
Repopularea cu fazani este efectuată periodic de către silvicultori, aceste acțiuni fiind menite să asigure un nivel calitativ ridicat al efectivelor din fondurile cinegetice.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează trei fazanerii, Gherghița, Ghimpați și Pișchia, unde anual cresc circa 35.000 de fazani, din aceștia în jur de 15.000 fiind folosiți pentru repopularea celor 242 de fonduri cinegetice gestionate de Romsilva.