FEPS a organizat a treia ediție a Academiei de Toamnă la Bruxelles

21 Oct 2021 12:05
Comunicat de presa: „Defending and Deepening Democracy” FEPS AAA.

Fundația pentru Studii Europene Progresive (FEPS) este grupul de reflecție al familiei politice social-democrate și progresiste la nivelul UE. Misiunea acesteia este de a dezvolta cercetări inovatoare, de a derula programe de instruire și dezbatere pentru a forma și a implementa politicile de stânga progresiste din întreaga Europă.
Anul acesta, în perioada 11-15 Octombrie, FEPS a organizat a treia ediție a Academiei de Toamnă la Bruxelles. Au fost reuniți aproximativ 200 de politicieni din toate statele membre UE, dintre care aproximativ 50 cu prezență fizică și 150 în online, evenimentul fiind unul de tip hibrid.
Tema de anul acesta a fost Apărarea și Aprofundarea Democrației.
România a fost reprezentată la evenimentul de la Bruxelles de către: Mihai Justin Banu (PES Prahova), Lucian Valeriu Andrei (PES Galați) și Denis Covaci (PES Maramureș).
A fost un interesant și eficient schimb de experiențe cu privire la diferitele forme de implicare activă, am avut ocazia să cunosc peronalități din diferite state europene, cu care îmi doresc să mențin legătura. Am participat activ la workshopurile din cadrul Academiei.
Am identificat metode prin care să asigurăm succesul Conferinței cu privire la Viitorul Europei, am trasat direcții de luptă împotriva dezinformării și a știrilor false.
Consider că este vital să aducem problematica globală și europeană la nivel local, prin metode educative și participative ce vizează direct cetățeanul fiecărui stat membru, asigurând astfel dezvoltarea de durată și progresul comunității europene.
Una dintre cele mai interesante experiențe a fost ocazia de a dezvolta și de a susține propriul proiect legislativ european, sub coordonarea MEP Alex Saliba. Proiectul propus de mine se referă la necesitatea unor reglementari clare la nivel european cu privire la spațiul crypto, analizandu-se posibilitatea dezvoltării unei versiuni digitale a euro.
O altă experință memorabilă pentru care sunt recunoscător a fost invitația la Parlamentul European din partea MEP Victor Negrescu, președintele PES Activists România.

Mihai Justin Banu – Președinte PES activists Prahova

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677