Fetita de 5 ani, salvata de jandarmi, dupa ce disparuse de acasa. Ce le-a spus copila celor care au gasit-o

29 Oct 2022 09:11
Comunicat Jandarmeria Romana: În data de 28 octombrie 2022, o femeie din localitatea brăileană Corbeni a sesizat prin apel 112 că fiica sa în vârstă de 5 ani a dispărut de la domiciliu, în aceeași zi, și nu a mai fost găsită. Jandarmii brăileni au fost solicitați la acțiunea de căutare.
Minora în vârstă de 5 ani a fost găsită de o echipă formată din 3 jandarmi și un polițist, la o fermă de la marginea localității Corbeni. Aceasta era teafără și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
"Am găsit-o (cei trei subofițeri și agentul de poliție - n.n.) pe fetiță la o fermă de la marginea satului. Era cățărată pe niște baloți de paie. Când am pus lumina lanternei pe baloți, am observat capul unui cățel, apoi pe fetiță. Ne-am apropiat de ea, iar fetița a spus că îi este frig. Am coborât-o, am îmbrăcat-o cu vestonul (bluza uniformei de jandarmerie n.n.) și am urcat-o în mașină, la căldură", a povestit jandarmul Cătălin Lipan.

Totul e bine când se termină cu bine, în brațele mamei...

"Am întrebat-o cum s-a rătăcit. Ne-a povestit că se juca în curte cu cei doi cățeluși, iar la un moment dat aceștia ar fi ieșit din curte, iar ea s-ar fi ținut după ei. Ar fi ajuns aici, la fermă, și nu a mai știut să se întoarcă acasă, mai ales că deja se înnoptase. Și, deși are doar 5 ani, nu părea deloc speriată. Era vorbăreață. Ne spunea cât de mult își dorește să se întoarcă acasă, la mama ei, și să se bage la somn", a adăugat plutonier Lipan.
Ceilalți doi subofițeri jandarmi care au făcut parte din echipa care a găsit copila sunt plutonier Valentin Piroșcă și sergent major Iulian Dima.
Acțiunea de căutare a minorei dispărute a fost coordonată de prefectul județului Brăila, Iulian Timofei, asistat de inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, colonel Iulian Albăceanu.
La acțiune au participat forțe din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - polițiști, jandarmi, pompieri -, voluntari și localnici.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677