Fost rector al Universității de Petrol - Gaze din Ploiești, sărbătorit

22 Oct 2024 19:41
ComunicatdepresăUPG Ploiești: Astăzi, comunitatea academică din Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, în cadrul unei ședințe festive de Senat condusă de Conf.univ.dr.ing.habil Aurelia Pătrașcu, în calitate de președinte a Senatului universitar, în prezența Rectorului universității, Conf.univ.dr.ing. Alin Diniță, a avut onoarea și privilegiul de a celebra o personalitate de o statură impresionantă, care a marcat dezvoltarea industriei românești de petrol și a contribuit la progresul științei și educației tehnice din România.
Sărbătoritul zilei a fost venerabilul profesor și rector onorific Niculae Napoleon Antonescu, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 90 de ani.
,,Domnul profesor Antonescu nu este doar un nume ilustru, ci o instituție în sine, o sursă de inspirație continuă pentru generații întregi de ingineri, cercetători și cadre universitare. Personalitatea sa plurivalentă a dominat domenii esențiale precum utilajul petrolier și petrochimic, ingineria petrolului și gazelor, demonstrând o competență rară și o pasiune pentru cunoaștere care au definit întreaga sa carieră”, citat din alocuțiunea președintelui senatului universitar.
Ca profesionist desăvârșit în domeniul petrolului și gazelor, domnul profesor Antonescu a avut o activitate științifică și didactică remarcabilă. Sub îndrumarea sa, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești s-a bucurat de o perioadă de expansiune și prestigiu, atrăgând studenți și cadre didactice de valoare și consolidându-se ca un reper în învățământul tehnic și științific.
În calitatea sa de rector, a dat dovadă de o viziune impresionantă și de calități de lider rar întâlnite. A reușit, într-o perioadă de transformări și provocări, să conducă universitatea cu o mână fermă, dar și cu o inimă deschisă, având mereu în vedere binele comunității academice și viitorul acesteia. Sub conducerea sa, Universitatea Petrol-Gaze a devenit un model de excelență academică și un centru de referință pentru cercetare și dezvoltare în domeniile energetice.
Dincolo însă de realizările profesionale, ceea ce îl definește pe domnul profesor Antonescu este deschiderea, empatia și grijă față de ceilalți. Generozitatea sa sufletească, dorința de a sprijini și de a inspira tinerii, precum și modestia cu care și-a purtat toate titlurile și distincțiile, îl fac un model de urmat nu doar în carieră, ci și în viață.
Astăzi, când celebrăm această aniversare impresionantă, ne înclinăm cu respect în fața unei vieți dedicate cunoașterii, progresului și binelui comun.
Vă mulțumim, Domnule Profesor, pentru tot ce ați făcut și continuați să faceți pentru comunitatea noastră! Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești vă este profund recunoscătoare și vă asigură de toată admirația și respectul său.
La mulți ani, Stimate Domnule Niculae Napoleon Antonescu!

Conf.univ.dr. Mirela Dulgheru
Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești

COMENTARII

64x64

LUCACI FLORENTIN

Rector Nicolae Napoleon Antonescu - el m-a propus în multe cercuri sa candidez senator și e și persoana care ma recomanda la AUR La Mulți Ani cu Sănătate !

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677