Autoritățile locale din Băicoi au continua lucrările de asfalte în oraș, pe mai multe străzi. În ultima săptămână, potrivit primarului Marius Constantin, au fost asfaltate următoarele artere: Mesteacănului, Aleea Pădurii, Mircea cel Bătrân, Ecaterina Teodoroiu, I L Caragiale, parțial 11 Iunie, Lotrului, Alexandru Lăpușneanu, parțial Paltinului și Dealului.
*Ne-am propus să menținem investițiile propuse pentru anul acesta chiar dacă trecem prin această situație generată de coronavirus*, a declarat Marius Constantin, primarul orașului Băicoi.
Potrivit acestuia, urmează asfaltări pe străzile Popa Șapcă, Primăverii, Zambilelor, Dragoș Vodă, Mărășești, Democrației, Narciselor, Zefirului, Traian, Bucegi, Victoriei, Stejarului, Crișului, Piatra Craiului, Piatra Arsă, Elena Doamna, Parângului, Ciucaș, Forajului, Trotuș, Pârâului, Lotusului, Cloșca, Toamnei și Tudor Vladimirescu.
Pentru o parte din aceste drumuri s-a obținut autorizație deja, urmează să fie făcută licitația și atribuită lucrarea.