Grav accident de circulație, în Poienarii Burchii, duminică dimineață. Pompierii au fost solicitați să intervină după ce două mașini s-au ciocnit. Potrivit ISU Prahova, s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, 2 echipaje SMURD si o ambulanță de terapie intensivă mobilă.
În cele două mașini se aflau 3 ocupanti. Din păcate, doi bărbați de 23, respectiv 43 de ani, au murit în urma impactului. Un bărbat de 21 de ani, care a suferit traumatisme la cap și abdoment, constient, a fost preluat de elicopter SMURD și transportat la Spitalul Floreasca. Traficul pe DJ 101A este blocat.
IJP Prahova: La data de 18 iunie a.c., în jurul orei 11.30 polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza comunei Poienarii Burchii, sat Cărbunari s-ar fi produs un accident rutier în urma căruia o persoană ar fi decedat.
Din primele date de la fața locului, un bărbat în vârstă de 43 de ani în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DJ 101A, din direcția Poienarii Burchii către Șirna, la un moment dat ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani.
În urma accidentului a rezultat decesul ambilor conducători auto și vătămarea corporală a unui pasager de 19 ani, fiind preluat de elicopterul SMURD.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Sursa foto: ISU PH